Istoria vaccinării

Originile vaccinării

Vaccinurile sunt utilizate de peste 200 de ani, de la apariția, în 1796, a primului vaccin care proteja oamenii împotriva variolei, o boală care a ucis aproape jumătate din persoanele infectate și care a avut un impact major asupra civilizației umane. 

Înainte de apariția vaccinului, se utiliza un procedeu numit variolare, care consta în introducerea sub piele a unei cantități mici de virusuri (conținuți în materia din leziunile cauzate de variolă) proveniți de la pacienți cu variolă în curs de vindecare. Variolarea a fost adusă în Europa din Asia și Africa, unde era folosită de sute de ani, dar procedura risca să infecteze persoana cu boala de care trebuia, de fapt, să o protejeze. Dezvoltarea unui vaccin mai sigur și mai eficace a permis ca oamenii să fie protejați împotriva variolei fără a fi expuși riscului de a contracta boala.

Vaccinul variolic folosea material dintr-o leziune cauzată de variola vacii, o boală mult mai puțin periculoasă înrudită cu variola, pentru a proteja oamenii împotriva bolii fără a-i expune riscului de a contracta variola. Vaccinul variolic era un vaccin viu atenuat, care folosea o versiune mai slabă a unui germen/virus care cauza boala, pentru a imuniza oamenii împotriva lui.

Abia în secolul al XX-lea, în 1980, o campanie de vaccinare la scară mondială a dus la eradicarea variolei. Datorită vaccinării pe scară largă, o boală care a făcut sute de milioane de victime numai în secolul al XX-lea nu mai reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor și nu mai este transmisă nicăieri în lume. Ultimul caz la oameni a fost depistat în 1978. Variola este prima și singura boală la oameni care a fost eradicată. 

Un secol de descoperiri

În urma apariției vaccinului împotriva variolei, oamenii de știință au început să exploreze posibilitatea de a utiliza vaccinarea pentru a asigura protecția împotriva altor boli. În următorii o sută de ani, oamenii de știință au dezvoltat metode de prevenire a îmbolnăvirii de rabie după contactul cu rabia, folosind o metodă similară cu cea folosită pentru vaccinul împotriva variolei. De asemenea, oamenii de știință au identificat cu succes o tulpină de bacterii care cauzează difteria – o etapă esențială în dezvoltarea unui vaccin împotriva acestei boli. 

La sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii de știință au descoperit că bacteriile omorâte în laborator cu ajutorul căldurii sau al substanțelor chimice puteau totuși să declanșeze reacția sistemului imunitar. Astfel, în 1896, au fost dezvoltate primele vaccinuri inactivate pentru a proteja oamenii de infecția cu bacteriile febrei tifoide și holerei. 

Vaccinarea în epoca modernă

Se estimează că pandemia de gripă spaniolă din 1918 a ucis aproape 50 de milioane de oameni din întreaga lume. În timpul pandemiei, s-au efectuat numeroase cercetări cu privire la producerea unui vaccin împotriva gripei. Cu toate acestea, din cauza lipsei de înțelegere a bolii (mult timp s-a considerat că era cauzată de bacterii), primul vaccin împotriva gripei a fost aprobat pentru utilizare abia în 1945.  Vaccinul a folosit cu succes virusuri gripale inactivate care învățau organismul să lupte împotriva virusului. În timp ce vaccinurile inactivate anterioare vizau bacteriile, vaccinul gripal a fost primul vaccin inactivat care a protejat împotriva unui virus. De atunci, un vaccin gripal actualizat a fost produs în fiecare an pentru a contribui la protejarea comunităților împotriva bolii. 

În anii 1920, oamenii de știință au descoperit că, adăugând anumite substanțe în vaccinuri, s-ar putea întări răspunsul imunitar al organismului în condiții de siguranță. Descoperirea adjuvanților a reprezentat un progres și a dus la consolidarea cu săruri de aluminiu, în 1932, a primului vaccin împotriva tusei convulsive. Sărurile de aluminiu sunt încă utilizate ca adjuvanți în prepararea unor vaccinuri moderne.

Progresele care au dus la apariția unui vaccin gripal eficace au dus și la descoperirea de către oamenii de știință a unui vaccin împotriva poliomielitei, o boală care se estimează că a făcut peste 2 milioane de victime în Europa și a provocat handicapuri care au afectat viața a milioane de alte persoane înainte ca un vaccin să ducă la eradicarea acestei boli în Europa. Acest vaccin inactivat a fost administrat pentru prima dată unui număr mare de persoane în 1954, în Statele Unite. În prezent, vaccinul poliomielitic este inclus în schemele de vaccinare pentru copii în întreaga Europă și în întreaga lume, pentru a asigura protecția tuturor copiilor. Campaniile de vaccinare în masă au făcut ca regiunea europeană să fie declarată liberă de poliomielită în 2002. 

În 1963 a fost dezvoltat un vaccin împotriva rujeolei, o altă cauză majoră de deces și invaliditate pe viață în Europa. De atunci, întrucât vaccinul a fost introdus în schemele naționale de vaccinare în Europa și în întreaga lume, numărul de cazuri de rujeolă a scăzut semnificativ, la fel ca impactul bolii. Cu toate acestea, continuă să apară focare, ceea ce demonstrează importanța susținerii eforturilor de vaccinare. 

O înțelegere mai profundă

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, pe măsură ce ne-am înțeles mai bine sistemul imunitar, bolile și genetica, oamenii de știință au descoperit noi moduri de a ne ajuta să ne protejăm de boli. În anii 1960, oamenii de știință au descoperit proteina care permite virusului hepatitei B să declanșeze boala. Au utilizat această descoperire pentru a dezvolta, în 1981, primul vaccin pe bază de proteine care asigură protecție împotriva unui virus, utilizând o mică parte din virus pentru a învăța organismul cum să lupte împotriva bolii.
În 1972, eficacitatea vaccinurilor cu vectori virali a fost demonstrată cu succes pentru prima dată în laborator, însă vor trece aproape 50 de ani până când un vaccin cu vector viral să fie aprobat pentru utilizare la oameni pentru a preveni Ebola.  

În anii 1960 a fost descoperit pentru prima dată ARNm-ul (acidul ribonucleic mesager). La fel ca ADN-ul, ARN-ul face parte din sistemul de codificare utilizat pentru a produce proteine. În următoarele câteva decenii, oamenii de știință au studiat modul în care ARNm-ul ar putea fi utilizat pentru a preveni bolile și astfel a fost descoperită o metodă eficientă de eliberare a ARNm-ului în organism. Vaccinurile gripale cu ARNm au fost testate în anii 1990, iar în 2013 au fost testate posibile vaccinuri împotriva rabiei. Abia în timpul pandemiei de COVID-19, datorită fondurilor suplimentare, unei colaborări internaționale fără precedent și eforturilor reînnoite au fost lansate primele vaccinuri de tip ARNm. 

Baza pentru viitor

Vaccinarea, așa cum o cunoaștem astăzi, există de generații, reducând în mod semnificativ numărul de îmbolnăviri și decese cauzate de boli care pot fi prevenite prin vaccinare în rândul oamenilor, familiilor și comunităților din întreaga lume. În prezent, dispunem de vaccinuri împotriva multor boli infecțioase, iar istoria îndelungată a cercetării și dezvoltării științifice a arătat că lecțiile învățate timp de peste 200 de ani continuă să contribuie la dezvoltarea viitoare. 

 

1796 – Primul vaccin creat în istorie

Un vaccin viu atenuat care utilizează materii provenite de la leziuni cauzate de variola vacii pentru a proteja oamenii împotriva bolii mai periculoase care era variola.

1896 - Primul vaccin inactivat

Sunt create primele vaccinuri inactivate pentru a proteja oamenii împotriva febrei tifoide și a holerei. 

1932 - Primul vaccin cu adjuvanți 

Devine disponibil un vaccin împotriva tusei convulsive. După descoperirea adjuvanților în anii 1920, este primul vaccin care conține săruri de aluminiu pentru a stimula răspunsul imunitar al organismului. 

1946 - Primul vaccin gripal

Vaccinul gripal a fost primul vaccin inactivat care protejează împotriva unui virus. De atunci, în fiecare an a fost produs un vaccin gripal.

1952 - Primul vaccin poliomielitic

Oamenii de știință descoperă un vaccin împotriva poliomielitei, o boală despre care se estimează că a făcut peste 2 milioane de victime în Europa și a provocat handicapuri pe viață la alte milioane de oameni.

1961 – A fost descoperit ARNm-ul

Oamenii de știință descoperă ARNm-ul, deschizând calea către noi tipuri de vaccinuri.

1963 - Primul vaccin împotriva rujeolei

Se descoperă vaccinul împotriva rujeolei, o cauză principală de deces și invaliditate în Europa.

1972 - Se descoperă vaccinul cu vector viral

Cercetătorii demonstrează cu succes potențialul oferit de utilizarea unui virus inofensiv pentru a transmite instrucțiuni organismului. 

1980 - A fost eradicată variola

O campanie de vaccinare la nivel mondial duce la eradicarea variolei, singura boală la oameni eradicată până în prezent. 

1981 - Primul vaccin pe bază de proteine

Este creat primul vaccin care utilizează fragmente ale unui virus. 

2002 - Europa a fost declarată liberă de poliomielită 

Vaccinarea poliomielitică pe scară largă pune capăt unei boli care a ucis milioane de oameni și a lăsat alte milioane cu handicap permanent. 

2006 - Vaccin împotriva HPV 

Este creat primul vaccin împotriva HPV – un virus care poate cauza șase tipuri de cancer, inclusiv cancer de col uterin și cancer anal, fiind legat anual de zeci de mii de cazuri de cancer la bărbați și femei din întreaga Europă. 

2019 - Primul vaccin cu vector viral

Este aprobat primul vaccin care utilizează un virus inofensiv pentru a transmite instrucțiuni organismului prin care să protejeze împotriva bolii Ebola, după mai mult de 40 ani de la demonstrarea conceptului pentru prima dată. 

2020 - Primul vaccin de tip ARNm

După aproape 60 de ani de la descoperirea ARNm-ului și după decenii de cercetare, primul vaccin de tip ARNm devine disponibil pentru a contracara pandemia de COVID-19.