Ce proiecte sunt în lucru? Viitorul dezvoltării vaccinurilor
Cercetarea în domeniul vaccinării evoluează permanent, folosindu-se noi tehnologii pentru a ajuta la reducerea poverii mai multor boli sau pentru a le elimina complet din comunitate.
Încă de la crearea primului vaccin în 1796, cercetătorii științifici au căutat mereu noi modalități de a proteja oamenii împotriva bolilor infecțioase cu ajutorul vaccinării. Deși unele boli mortale sau puternic debilitante pot fi acum prevenite în totalitate prin vaccinare, altele, cum ar fi malaria, încă ucid mii de oameni în fiecare an pe tot cuprinsul globului. Ca atare, cercetarea și dezvoltarea de noi vaccinuri, alături de accesul la vaccinurile existente, continuă să fie o prioritate în materie de sănătate publică.
În prezent, dispunem de șase tehnologii – sau platforme – de vaccinare pe care cercetătorii le utilizează pentru a dezvolta vaccinuri. Unele dintre cele mai promițătoare progrese în tehnologia vaccinurilor sunt vaccinurile de tip ARNm și cele preparate prin tehnici ADN. Aceste tehnologii au potențialul de a duce la inovații majore și în domenii diferite de cel al bolilor infecțioase, de exemplu în prevenirea sau tratarea anumitor tipuri de cancer.
Vaccinurile de tip ARNm
Tehnologia ARN-ului mesager, numit și ARNm, este dezvoltată și cercetată încă din anii 1960. Primele studii clinice cu vaccinuri de tip ARNm au explorat modalități de utilizare a acestora în prevenirea bolii virale Ebola. La izbucnirea pandemiei de COVID-19, aceste eforturi inițiale au fost reorientate către combaterea coronavirusului. În Europa, primul vaccin de tip ARNm aprobat pentru utilizare a fost cel împotriva COVID-19, autorizat în 2020.
Tehnologia ARNm a fost testată și în studii clinice împotriva altor boli infecțioase, cum ar fi gripa, infecția cu virusul sincițial respirator și febra Zika.
Ea este studiată încă din anii 1970 în vederea dezvoltării de vaccinuri împotriva anumitor forme de cancer, cum ar fi melanomul și cancerul pulmonar, și chiar a unor noi tratamente pentru cancer. Tehnologia a făcut posibile descoperiri majore în cercetare, ajutând la prevenirea recidivelor unor cancere agresive după o intervenție chirurgicală și învățând organismul să lupte împotriva anumitor tipuri de cancer înainte ca acestea să aibă ocazia de a se dezvolta.
Vaccinurile preparate prin tehnici ADN
Vaccinurile preparate prin tehnici ADN, numite și vaccinuri pe bază de plasmide, acționează prin introducerea în organismul nostru a unor scurte secvențe de ADN care conțin instrucțiuni pentru producerea de antigeni dintr-un anumit virus sau dintr-o anumită bacterie. După ce ajunge în organism vaccinul, celulele noastre utilizează secvența de ADN și încep să producă antigenii respectivi. Datorită acestui mecanism, sistemul nostru imunitar învață să recunoască boala și să lupte împotriva ei în cazul în care vom fi vreodată expuși la ea.
Unul dintre beneficiile potențiale ale acestei metode este că răspunsul sistemului imunitar poate fi mult mai puternic decât în cazul altor tipuri de vaccinuri. Vaccinurile preparate prin tehnici ADN sunt, de asemenea, mai stabile și mai ușor de produs decât vaccinurile de tip ARNm, deoarece nu trebuie menținute la temperaturi mult mai scăzute decât punctul de îngheț, ceea ce ar mări considerabil accesul la ele.
Potențialul vaccinurilor preparate prin tehnici ADN a fost descoperit pentru prima dată în anii 1980. Ele sunt încă în curs de cercetare și nu au fost încă aprobate pentru utilizare la oameni în UE/SEE. În întreaga lume sunt în desfășurare studii clinice care le analizează siguranța și eficacitatea împotriva mai multor boli infecțioase. Vaccinurile preparate prin tehnici ADN au fost utilizate prima dată la animale în 1993, iar unele au fost aprobate pentru utilizare la animale în Statele Unite și în UE/SEE. În 2021, India a aprobat primul astfel de vaccin destinat utilizării la oameni, pentru a-i proteja împotriva COVID-19. Vaccinurile preparate prin tehnici ADN au potențialul de a furniza o gamă largă de posibilități care nu sunt disponibile în prezent, inclusiv un vaccin împotriva HIV, printre alte afecțiuni.
La fel ca în cazul tuturor vaccinurilor și al altor medicamente din Europa, va trebui să se demonstreze că vaccinurile preparate prin tehnici ADN sunt sigure și eficace înainte de a fi aprobate pentru utilizare la oameni.
Noi forme de administrare a vaccinurilor
Deși vaccinurile sunt sigure, eficace și economice, folosirea acelor poate fi intimidantă, mai ales la copii. În prezent se desfășoară numeroase cercetări pentru a găsi modalități inovatoare de administrare a vaccinurilor. Iată câteva posibilități:
Vaccinurile orale se folosesc deja și sunt considerate de mult timp foarte promițătoare, deoarece sunt ieftine, ușor de administrat și pot fi extrem de eficace. Vaccinurile orale împotriva poliomielitei, dintre care primul a fost lansat în anii 1960, sunt utilizate și astăzi.
Folosirea lor nu este însă lipsită de provocări. Sistemul nostru digestiv este neospitalier, acizii din stomac pot deteriora sau distruge componentele vaccinurilor și acestea nu sunt întotdeauna bine absorbite în intestin.
În prezent, cercetătorii analizează noi modalități de protejare a ingredientelor din vaccinurile orale și de îmbunătățire a absorbției prin încapsularea componentelor vitale într-un strat de protecție microscopic. Acest lucru ar însemna că vaccinul își păstrează eficacitatea în ciuda condițiilor nefavorabile pe care le întâlnește în sistemul digestiv.
Sprayurile nazale au avantajul că nu necesită o pregătire specializată, ceea ce înseamnă că oamenii ar putea chiar să se vaccineze singuri, rapid și ușor. Nasul este plin de vase de sânge aflate aproape de suprafață și sub o membrană poroasă, ceea ce îl face să fie o cale foarte eficace de administrare a vaccinurilor. Deoarece nasul este o cale foarte frecventă de pătrundere a virusurilor și bacteriilor în corp, sprayurile nazale au în plus avantajul că stimulează răspunsul imunitar acolo unde poate fi cea mai mare nevoie de el.
Vaccinurile sub formă de spray nazal au fost deja aprobate în UE/SEE împotriva gripei la copii și sunt cercetate activ și în raport cu alte virusuri respiratorii, cum ar fi cel care determină COVID-19.
Cercetătorii explorează, de asemenea, modalități de administrare nedureroasă a vaccinurilor prin piele, prin jeturi de aer la înaltă presiune sau prin utilizarea ultrasunetelor pentru a ajuta un vaccin lichid să pătrundă în organism. Ambele opțiuni s-au dovedit promițătoare, deoarece zona de sub piele este considerată un loc ideal pentru interacțiunea multor vaccinuri cu sistemul imunitar. Rămân însă câteva probleme de rezolvat, deoarece pielea noastră nu are o grosime uniformă. De asemenea, aceste metode de administrare sunt considerate costisitoare în comparație cu injecțiile tradiționale sau cu sprayurile nazale.
Această tehnologie presupune folosirea a zeci sau sute de ace minuscule, atât de scurte încât străpung pielea fără a provoca durere. Prin aceste ace, un vaccin cu aplicare cutanată reușește să treacă prin piele și să pătrundă în organism. Deși nu ar însemna neapărat sfârșitul utilizării acelor, această tehnologie ar elimina disconfortul la vederea unui ac mare și durerea asociată cu injecțiile tradiționale. Unele studii au demonstrat și că această tehnologie ar putea spori eficacitatea.
Și electroporarea s-a dovedit a fi o posibilă soluție de înlocuire a seringilor. Metoda funcționează prin aplicarea unei cantități mici de electricitate, fie pentru a introduce un vaccin în organism, fie pentru a „deschide” temporar celulele astfel încât să primească vaccinul.