Cum acționează vaccinurile
Vaccinurile acționează învățând sistemul imunitar cum să lupte împotriva unei boli dacă intră vreodată în contact cu aceasta. În acest mod se reduce considerabil riscul de îmbolnăvire gravă sau de răspândire a unei boli la alți oameni. Vaccinurile pot proteja împotriva uneia sau a mai multor boli. Uneori, se pot administra vaccinuri multiple simultan pentru a oferi protecție împotriva mai multor boli.
Vaccinurile pot oferi protecție fie împotriva unei singure boli, fie împotriva mai multora. Uneori, se pot administra vaccinuri multiple simultan pentru a oferi protecție împotriva mai multor boli.
Majoritatea vaccinurilor conțin o formă slăbită sau inactivată a unui virus sau a unei bacterii sau o mică parte dintr-un virus sau o bacterie, care se numește antigen.
Când o persoană se vaccinează, sistemul său imunitar identifică antigenul ca fiind străin. Acest lucru activează celulele imunitare, care produc anticorpi și creează o amintire a virusului sau a bacteriei.
Mai târziu, dacă persoana intră în contact cu virusul sau cu bacteria propriu-zisă, sistemul său imunitar își va aminti de aceasta, după care va produce anticorpii potriviți și va activa rapid celulele imunitare potrivite pentru a omorî virusul sau bacteria. Astfel, persoana este protejată împotriva bolii.
În schimb, persoanele care obțin imunitate prin contractarea bolii propriu-zise o pot transmite altora și se expun riscului de complicații grave ale bolii respective.
Protecție
Diversele vaccinuri induc niveluri de protecție diferite. Durata protecției variază în funcție de boală. Unele vaccinuri pot proteja împotriva unei boli doar o perioadă scurtă și pot necesita doze de rapel; la altele, imunitatea poate dura toată viața.
Vaccinarea nu protejează numai persoanele cărora li s-a administrat vaccinul. Protejează indirect și persoanele nevaccinate din comunitate, micșorând riscul de expunere la infecție, ceea ce se numește „imunitate colectivă” (numită și „imunitate de grup”).
Componente
Pe lângă unul sau mai mulți antigeni, pot fi adăugate și alte componente cu scopul de a contribui la menținerea stabilității și eficacității vaccinului. Autoritățile de reglementare se asigură că toate aceste componente sunt sigure.
Componentele respective cuprind:
- stabilizatori: pentru menținerea stabilității componentelor vaccinului;
- adjuvanți: pentru îmbunătățirea răspunsul imun la vaccin, făcându-l mai puternic, mai rapid și mai susținut în timp – un exemplu în acest sens este aluminiul;
- excipienți: componente inactive, de exemplu apă sau clorură de sodiu (sare), precum și conservanți sau stabilizatori care ajută vaccinul să nu-și schimbe proprietățile în timpul depozitării și să rămână activ.
În unele vaccinuri pot exista și urme de alte substanțe folosite în procesul de fabricație, de exemplu ovalbumină (o proteină care se găsește în ouă) sau neomicină (un antibiotic). În cazul în care aceste substanțe ar putea provoca o reacție la persoanele sensibile sau alergice, prezența lor este declarată în informațiile furnizate personalului medical și pacienților.
Tipuri de vaccinuri
Vaccinurile cu ARNm conțin o moleculă numită acid ribonucleic mesager (ARNm), care transmite celulelor noastre instrucțiuni privind modul de combatere a unei boli.
Odată intrat în celulele noastre, ARNm-ul din vaccin oferă instrucțiuni de realizare a unei proteine inofensive, care corespunde unei părți din virusul împotriva căruia vaccinul este conceput să ne protejeze.
Deoarece furnizează instrucțiuni pentru producerea unei părți mici dintr-un virus, vaccinurile cu ARNm nu pot să declanșeze boli.
După ce celulele noastre încep să producă proteina, sistemul imunitar o recunoaște ca fiind străină și activează celulele imunitare, care creează anticorpi. Prin acest proces, sistemul nostru imunitar se antrenează să lupte împotriva virusurilor care conțin proteina respectivă, ceea ce înseamnă că organismul este mai capabil să lupte împotriva infecției dacă întâlnește virusul real.
Vaccinurile cu vector viral conțin un virus inofensiv, care transmite celulelor noastre o mică secțiune din codul genetic al unui virus cauzator de boli. Deși nu ne poate îmbolnăvi, acest cod este capabil să declanșeze un răspuns imun, învățând sistemul nostru cum să lupte împotriva unei boli.
Vaccinurile cu vector viral au capacitatea de a declanșa un răspuns imun puternic, ceea ce înseamnă că pot oferi un nivel înalt de protecție împotriva infecțiilor sau a bolilor grave.
Vaccinurile inactivate conțin virusuri care au fost inactivate (omorâte) în laborator cu ajutorul căldurii sau al substanțelor chimice.
Virusurile inactivate nu se pot reproduce și nu pot provoca boli, dar pot să producă un răspuns imun în organism. Atunci când unei persoane i se administrează un vaccin inactivat, sistemul său imunitar identifică virusurile inactive ca fiind străine. Ca atare, organismul învață să producă anticorpi pentru a lupta împotriva virusurilor respective.
Vaccinurile vii atenuate conțin virusuri sau bacterii vii care au fost slăbite prin modificarea ADN-ului sau prin selectarea celor mai slabe virusuri sau bacterii și includerea lor în vaccin.
Virusurile și bacteriile slăbite din vaccinurile vii atenuate nu pot să provoace boli, dar pot declanșa un răspuns imun în organism. Atunci când unei persoane i se administrează un vaccin viu atenuat, sistemul său imunitar identifică bacteriile sau virusurile slăbite ca fiind străine. Ca atare, organismul învață să producă anticorpi pentru a lupta împotriva bacteriilor sau a virusurilor respective.
Vaccinurile vii atenuate produc un răspuns imun puternic, care poate dura mult timp, ceea ce înseamnă că pot fi necesare mai puține doze decât pentru alte tipuri de vaccinuri.
Cele mai uzuale vaccinuri vii atenuate sunt vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (MMR) și cel împotriva varicelei.
Primul vaccin creat în istorie a fost un vaccin viu atenuat. Era vorba de un vaccin împotriva variolei, obținut în 1798. Tehnologia vaccinurilor vii atenuate se folosește încă și în vaccinurile moderne, de exemplu în cele împotriva rujeolei, varicelei și febrei galbene.
Vaccinurile detoxificate conțin toxine care au fost inactivate și, prin urmare, nu mai sunt toxice.
Toxinele sunt substanțe chimice produse de bacterii, care pot provoca anumite boli cum ar fi tetanosul și difteria.
Vaccinurile detoxificate sunt produse în laborator prin dezactivarea toxinelor cauzatoare de boli, cu ajutorul substanțelor chimice sau al căldurii.
Toxinele inactivate din vaccinurile detoxificate nu pot să provoace îmbolnăvirea, dar pot să producă un răspuns imun în organism. Atunci când unei persoane i se administrează un vaccin detoxificat, sistemul imunitar țintește toxinele dezactivate și învață cum să le neutralizeze. Organismul învață astfel cum să dezactiveze toxinele și să prevină bolile în viitor.
Vaccinurile detoxificate învață organismul să combată toxinele produse de bacterii, și nu să lupte împotriva bacteriilor propriu-zise.
Vaccinurile detoxificate conțin adesea un adjuvant menit să facă răspunsul mai puternic.
Cele mai uzuale vaccinuri detoxificate sunt cele utilizate împotriva tetanosului și a difteriei.
Aprobarea vaccinurilor în UE
Aflați ce teste efectuează autoritățile din Europa pentru a se asigura că vaccinurile sunt sigure și eficace înainte de a fi aprobate pentru utilizare.
Beneficiile vaccinării
Cum ne protejează vaccinurile și cum opresc ele răspândirea bolilor? Aflați care sunt beneficiile lor pentru oameni și pentru comunitate.
COVID-19 medicines
European Medicines Agency - Safety of COVID-19 vaccines